Arhivă blog

marți, 29 decembrie 2009

POSTELECTORALE/ Viaţa merge inainte!

Trecu şi campania electorală, trecură şi alegerile , se validă şi preşedintele.
Chiar şi eternul guvern Boc (ajuns la ediţia a IV-a) a fost revalidat de frica anticipatelor (a crede ca doare pe cineva daca avem sau nu buget, transe , etc. e o naivitate!).
Cei trei "crai" prezentabili ce păreau o soluţie salvatoare pentru naţiune şi popor (sau cel puţin aşa voiau să se creadă cei din stafful lor), chelălăira pe la uşile Înaltei Curţi, ale televiziunilor-care până mai deunăzi au încercat să ne convingă ce frumoşi , buni şi deştepţi sunt unii şi...ce urâţi, răi şi proşti sunt ceilalţi, iar acum repetând tentativa, încearcă să ne arate ce cinstiţi au fost cei frumosi şi ce hoţi au fost cei urâţi.
Halal democraţie!Am trăit să aud din gura unor colegi motivaţi de cei frumoşi, buni, deştepţi şi cinstiţi de pe-aici , că doar deştepţii l-au votat pe reprezentantul lor, deci şi electoratul este la fel de deştept, frumos şi cinstit...uitând că acesta (candidatul adică) fusese năşit demult de bunicuţa pesedistă cu un nume mai consacrat decât cel din buletin.
Întorcându-ne acasă, pot să confirm : Frumoşii au fost foarte cinstiţi! Parol! Numai că având ocazia să fiu trimisă cu urna mobilă m-a încercat o jenă dureroasă aproape, când am aflat acolo, în spaţiul lor intim, adică acasă la ei, oameni bătrâni şi bolnavi şi mai cu seamă săraci în marea lor majoritate, care poate nu aveau chef, sau pur şi simplu nu puteau sta nici măcar rezemaţi de o pernă , dar aveau spiritul civic foarte dezvoltat din moment ce au solicitat să-şi "exprime" opţiunea pentru trandafiri. Am spus bine, trandafiri, dar "instructorul de vot", care a scris cu mânuţa lui cererea fiecărui solicitant de urnă la domiciliu, a ignorat faptul că ambii candidaţi aveau sigla cu trandafir/trandafiri, şi aşa se face că, unii au confundat buchetul cu firul.
Noroc porcesc, veţi zice! Aşa o fi!
Rămâne de văzut cât de norocoşi suntem noi, cei mulţi , indiferent de convingeri, căci până la urmă ajutor tot de la Bunul Dumnezeu aşteptăm!
Rămân la convingerea mea că indiferent câte ni se promit, puterea stă în mâna fiecăruia dintre noi şi niciodată nu e prea târziu să o exercităm.

Şi pentru că am ajuns în pragul Noului An , cu speranţa că 2010 va fi un an măcar liniştit dacă nu bogat, le urez tuturor cititorilor mei LA MULTI ANI !

joi, 19 noiembrie 2009

ELECTORALE/ Ce v-am spus eu..?

Asa cum am presupus , nu se puteau alegeri fara promisiuni, vezi "confruntarile"solo de pe tv.Am aflat cu aceasta ocazie ce viitor luminos ne asteapta.Vom avea un stat modernizat care nu se stie cum va functiona pentru ca niciunul dintre candidati nu ne-a explicat in ce ar consta asa-zisa modernizare, ca ei vor face eforturi ca toti romanii sa vrea sa traiasca bine in tara lor, nu in alta tara, bla-bla-bla...
Dar cel mai mult asteptam "dovezile" palpabile de "respect electoral", care, desi cam tarziu, au venit totusi.
Nu le-ati simtit deja? Inseamna ca nu ati fost suficient de atenti.Incercati "noul" drum comunal ce traverseaza localitatea pentru ca veti avea surpriza ca , uite, mi-a fost indeplinita dorinta de a se astupa gropile cu asfalt.Dar numai de pe partea dreapta cum vii din centru.Daca credeti ca s-a renuntat la clisa, sa stiti ca nu a fost posibil pentru ca ea era in gropi, sub baltoacele proaspat umplute de ploaie.Garantat vor ramane asa pana dupa primul tur.Daca avem" noroc" si se califica catindatul cu cele mai multe poze , poate vom trai sa vedem si episodul urmator.Cred ca tot de asta va depinde si implinirea visului de a trai intr-o comuna europeana , situata in "Provincia Europeana" -Vrancea. Pana atunci admirati si voi din poze ce altii au admirat live.

Intrebare:
-Al cui o fi bratul ce indica tintele de atins in urmatorii 20,30,40...de ani?

luni, 2 noiembrie 2009

noi vrem respect

La initiativa Realitatea TV s-a lansat de multisor campania "Noi vrem respect" , o campanie , dupa parerea mea de bun simt, prin care se doreste a se da glas disperarii generale ce pare a fi cuprins tot ce poate fi numit "om normal intr-o tara anormala", in care scara valorilor s-a rasturnat , in care moralitatea vorbelor si a faptelor nu mai conteaza.
Voi folosi acest mijloc personal de a-mi exprima opinia raportandu-ma la lucrurile , locurile si oamenii care , vrem nu vrem, ne influenteaza zilnic.
Consider ca e lipsa de respect pentru cetateanul ce este supus zilnic la chinul de "a da in gropi" indiferent ca e mai mult sau mai putin inteligent , mai frumos sau mai urat, ca merge pe jos, cu masina sau caruta, el neavand alternative in a alege "calea" pe care poate ajunge teafar dintr-un punct al localitatii in altul, la care, daca mai adaugam si intunericul de la orele inserarii , cand cei care lucreaza tocmai se intorc de la munca grabiti , acompaniati de cainii comunitari, vedem si mai clar cat de mult suntem respectati.
Dar, cum se apropie alegerile, sper sa avem ocazia de a vedea macar dovezi ale "respectului electoral".
Poate, cine stie, vom vedea cum se vor umple macar gropile din asfalt cu asfalt si nu cu clisa, poate vom vedea pe unde calcam pe singurul trotuar la care avem acces , plin de damburi/gropi/noroi daca ploua, daca nu cumva vrem sa ne scoatem ochii in gardul de la parc , ce inchide trotuarul de pe partea dreapta a drumului cam de multisor. Se implineste un an? Parca asa!
Din experienta mea de viata stiu ca respectul nu se cerseste ci se castiga, asa cum ar trebui sa se castige si alegerile, insa noi nu putem mitui oficialitatile sa ne respecte. Sau putem?!
In cel mai bun caz, putem sa acceptam sau nu lipsa lor de respect.
E de tinut minte!

marți, 13 octombrie 2009

LEGENDA DASCALULUI/"Multi veniti, putini chemati."

Cand Dumnezeu a creat dascalul, a chemat la sine pe toti ingerii si i-a intrebat:
-Cum ar trebui sa fie un dascal?
Ingerii i-au dat mai multe raspunsuri:
-Sa iubeasca copiii!
-Sa ramana mereu student astfel incat, invatand continuu sa transmita elevilor lui cunostinte actuale si de valoare!
-O fiinta care sa ramana vesnic tanara, amabila, intelegatoare, modesta, creativa si corecta!
-Sa aiba trei perechi de ochi pe care un dascal trebuie sa-i aiba: cu o pereche sa vada in timp ce scrie sau citeste, cu alta sa vada ce nu ar trebui, iar cu a treia sa se poata uita la elev cand acesta este obraznic si sa-i spuna:"-Te iert, alta data sa nu se mai intample!"
-Sa poata preda lectia cand copilul ii este bolnav acasa, sau el insusi sufera de vreo boala!
-O fiinta care, desi uneori firava, este in stare sa stapaneasca prin tact pedagogic si talent orice clasa de elevi!
Cand a auzit aceste raspunsuri, Dumnezeu le-a spus ingerilor:
-Acestei fiinte , care primeste atat de putin si care da (sau i se cere) atat de mult, mai trebuie sa-i adaugam ceva:
-Ce? au intrebat toti ingerii in cor.
-Lumina, multa lumina, pentru ca dascalul sa nu se stinga luminand!

POSTSCRIPTUM:

Intorcandu-ma in realitatea traita , ma intreb cati dintre dascalii de azi se regasesc in aceasta imagine ideala ,"legendara"?
Suntem tot mai des surprinsi de situatiile redate de posturile de televiziune, dar ele sunt peste tot. S-au facut si bancuri, iar in cele ce urmeaza va voi reda unul:
Intr-o scoala , dintr-o clasa, se aude un zgomot teribil. Directorul intra in clasa si vede ingrozit cum toata lumea tipa, unii se bat, altii s-au urcat pe banci.
Se repede la cel mai zgomotos si il da afara din clasa.
Se face dintr-o data liniste.
Furios, directorul intreaba:
-Unde este profesorul vostru?
-Tocmai l-ati dat afara...

joi, 1 octombrie 2009

ZIUA EDUCATIEI / 5 octombrie - greva generala


Multe ne sunt date a trai in aceasta perioada.Am aflat cu mare surprindere ca avem un nou ministru la educatie.Cine credeti ca era mai potrivit decat "micutul" Boc? N-as spune ca regret fostul ministru caci era deja prea mare brambureala Abramburicai, dar cred ca de acum nu ne mai putem astepta la nimic bun. Doar la bunul lor plac.Daca ar fi dovedit pana acum ca are macar fler, caci de priceput nu m-a convins ca se pricepe la ceva, poate ca as fi fost mai optimista.Asadar , noul nostru ministru isi incepe treaba intr-ale educatiei cu o zi de greva generala.Nu cred ca vom obtine ceva in urma acestui demers ce se vrea de amploare, cu atat mai mult cu cat ziua de 5 OCTOMBRIE ESTE ZIUA EDUCATIEI, zi ce in mod normal ar fi trebuit sa fie zi libera si conform legii inca in vigoare, ar fi trebuit sarbatorita iar dascalilor ar fi trebuit sa li se acorde unele drepturi (tichete cadou de exemplu) greva desfasurata intr-o zi libera fiind inca o dovada ca nu putem fi seriosi nici macar cand ne ajunge cutitul la os.Bineinteles ca la noi, la noi la Gugesti, nu se stie acest lucru, nici anul trecut nu s-a stiut si "am sarbatorit-o prin munca", anul acesta urmand sa o sarbatorim prin greva.
Sa vedem ce va fi.

joi, 24 septembrie 2009

DESPRE BANI/ "Intr-o tara bine condusa, saracia este o rusine, iar intr-una condusa prost, o rusine este bogatia"(Confucius)

Cautand printre filele postate de secretarul general al FSLI (Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant) la care este afiliata si grupa sindicala din care fac parte, am aflat ceea ce cred ca ar fi trebuit sa aflam si noi,cei situati pe
" treptele inferioare" ale sistemului de invatamant ce ne "paste" in lunile ce urmeaza in ceea ce priveste plata salariilor (cand scriu aceasta gandindu-ma la cei care au raspunderea, asumata de altfel, de a coordona activitatea si care in mod sigur stiu deja, dar probabil ca nu considera necesar sa ne informeze tocmai datorita situarii noastre pe ultima treapta -asta pentru ca legile sunt citite cumva invers, actuala lege si nu numai, considerand educatia timpurie prima treapta a sistemului de invatamant ).De altfel , am aflat recent ca s-a descoperit , in sfarsit, faptul ca si educatoarele sunt cadre didactice, dar raman tot pe acea treapta, ascensiunea lor pe scara valorica fiind conditionata de gradul de cunoastere a complexitatii muncii lor sau dimpotriva de ignoranta celor ce le"apreciaza" munca.
Am aflat astfel ca salariile pe care le vom lua vor fi tot mai mici,"criza"fiind vinovata si nu incompetenta celor care au cautat si n-au gasit alte solutii de a o invinge .Am aflat ca in conformitate cu prevederile art.49 pct.12 din Legea cadru privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice , la trei zile de la data publicarii acestei legi in Monitorul oficial , se anuleaza urmatoarele sporuri, indemnizatii si drepturi salariale:
-indemnizatia de rural;
-sporul pentru transele suplimentare de vechime;
-salariul/gradatia de merit;
-sporul de stabilitate;
-sporul de suprasolicitare neuropsihica;
-indemnizatia de conducere;
-indemnizatia pentru diriginti, invatatori si educatoare;
-sporul pentru practica pedagogica;
-ajutorul de deces acordat in cuantum de 5 salarii in cazul decesului unui cadru didactic, urmand in aceste conditii sa primim salarii diminuate cu pana la 45% in lunile octombrie, noiembrie si decembrie, ca tot erau foarte mari.
Asa ca, nici vii nici morti nu facem doua parale in fata celor care fac si aplica legile in frumoasa noastra tara.
Dar, cum bine spunea Laotse, "Omul cu har nu aduna bogatii.Cu cat face mai mult pentru altii, cu atat este mai bogat".

miercuri, 16 septembrie 2009

DIN NOU LA SCOALA/"Daca crezi ca educatia e scumpa, asteapta sa vezi cat te va costa ignoranta ta!"

A mai trecut o vara, o vacanta si odata cu toamna , iata, trebuie sa o luam de la capat alaturi de cei mici, aflati la inceputul drumului in viata. Desigur, cand spun asta, ma gandesc la acei copii pentru care parintii lor au ales sa-i aduca la gradinita. Daca la scoala s-au spus vorbe mari despre ce bine este pregatit inceputul de an scolar,la noi si vorbele au fost mici si putine pentru ca parintii, ocupati fiecare cu jobul lui, ne-au incredintat copiii, multi, unii foarte mici si neajutorati si si-au vazut de ale lor. Asa ca... festivitati la noi nu s-au tinut niciodata... si nici acum... in schimb am fost martora atator emotii care sper sa fie emotii constructive.Stiu ca toata viata e un drum al cunoasterii si stiu ca fiecare parinte pune in fata tuturor dorintelor pe cea de a-si vedea copilul cat mai realizat ca om, de aceea vreau sa-i asigur pe cei ce vor deveni colaboratorii mei in aceasta nobila misiune de a le indruma primii pasi catre cunoastere ca ii voi ocroti si sustine pentru buna lor crestere prin cele mai potrivite metode care sa ii ajute sa se dezvolte ca personalitati individuale.
Asadar, le urez tuturor copiilor bun venit la gradinita, iar parintilor multa rabdare si incredere in capacitatea lor de a creste frumos.

sâmbătă, 15 august 2009

ANUL ELECTORAL 2009 /"Sa nu uitam!"

Am fost "onorata" de sfanta zi a Adormirii Maicii Domnului cu acest "mix" foto care nu prea am inteles ce-ar vrea sa insemne.
L-am gasit in cutia postala si a fost plasat acolo"la ceas tainic de noapte".Tocmai acest fapt, dar si imaginea in sine, ma poate duce cu gandul ca nu e prea promitator viitorul.
Unde te poate duce gandul cand ti se pune expres, in spatiul tau privat o asemenea imagine, cu elemente vizuale 90% sumbre (foc, panica,monument comemorativ, biserica)???
Daca as incerca sa caut o semnificatie imaginilor alaturate si proportiilor fiecarui element ar trebui sa ma infricosez.
Ce nu se stie dar se subintelege este expeditorul si ocazia cu care a fost trimis.
Gandind logic, faptul ca a fost expediata la adapostul intunericului,in mod sigur este parte din "strategia"electorala cu care m-a obisnuit puterea locala in multii ani de cand ne pastoreste. Nu e totusi cam devreme?(Apropo!Nu am uitat , ba chiar pastrez acele foi volante in care erau denigrati cetateni onorabili ai comunei- pana la proba contrarie- doar pentru ca au pretins sa-si exercite drepturile constitutionale, foi ce au inundat curtile oamenilor inainte doar cu cateva ore de deschiderea urnelor in iunie 2008 .) Continutul "materialului"e cel putin bizar pentru ca in mod sigur , daca nu e o amenintare (semnul "!" ar putea fi asemanat cu un deget aratator ce se agita in fata celor ce au uitat ca au fost salvati de la "dezastru" si acum pot trai bucuria de a se plimba prin parcul/tarcul cu lozii de import), un mesaj incurajator pentru potentialul alegator n-as spune ca transmite.
NU VOM UITA IN MOD SIGUR:

  1. ca vin prezidentialele;
  2. ca trebuie sa ne ducem la vot;
  3. ca trebuie sa votam candidatul agreat de puterea locala;
  4. ca numai asa vom avea sansa de a fi tratati ca cetateni demni de respect.Dar tot asa de sigur nu vom uita ca si in 2004(de asemenea an electoral) si in 2009 aveam/avem in frumoasa noastra localitate drumuri si cladiri de interes public ce par a fi fost chiar in centrul exploziei pe care autorii tocmai au vizualizat-o spre neuitarea "supravietuitorilor".

As indrazni sa va reamintesc, domnilor si doamnelor ce aveti puterea de a decide "soarta cetatii" sa nu uitati nici dumneavoastra :

  1. sa renuntati la a "agresa" spatiul privat si linistea interioara al/a cetatenilor cu asemenea mesaje;
  2. sa nu va mai ascundeti in spatele intunericului, faceti-o "in vazul lumii" si cu responsabilitate maxima;
  3. sa cautati alte modalitati de a comunica cu alegatorii, mai curate/cinstite .Va sugerez in acest context sa folositi banii publici in interesul intregii comunitati cu multa bunacredinta (in viziunea mea asta ar insemna sa mai raportati cetatenilor din cand in cand ce urmeaza sa li se imtample si sa nu va purtati ca "stapanii" tuturor pentru ca cel putin teoretic traim intr-o tara libera).

joi, 23 iulie 2009

FURNIZAREA APEI / Un dar sau serviciu public ?

Apa este una dintre binecuvantarile de capetenie ale cerului si pamantului.Este bautura pe care Dumnezeu a daruit-o pentru ca animalele si omul sa-si stinga setea .Dar si pentru a-si curata trupul si casa ajutandu-l sa se impotriveasca murdariei si bolilor .
Se pare insa ca sunt unii ce n-au invatat din experienta care sunt efectele binefacatoare ale folosirii apei , considerand probabil ca sunt suficiente ploile (de aceea se intampla ca atunci cand ploua curge si apa la reteaua publica, iar cand se anunta canicula ajungi sa spui rugaciuni la robinetul din baie pentru o picatura de apa ).
Ei nu fac diferenta intre faptul ca apa de ploaie e dar de la Dumnezeu, iar cea de la robinet este rezultatul prestarii unui serviciu public, pentru care fiecare cetatean plateste conform unui contract de furnizare a apei. Cand oare vom simti ca suntem respectati ca cetateni onorabili ce locuiesc intr-o localitate ce se vrea "cu mot", ca deh , are si parc, unde se iriga zilnic?
Imi revin deseori in minte o serie de intrebari retorice (care nu asteapta nici un raspuns , nici un mesaj, nici un telefon secret cu continut obscen ) privitor la rolul si locul consilierilor locali:
-Ei nu locuiesc in aceasta localitate, nu vad , nu simt aceleasi lipsuri si frustrari ca ceilalti?
-Nu circula pe aceleasi drumuri?
Sau se consoleaza cu acea indemnizatie lunara pentru care ridica mana la o sedinta considerandu-se cei mai importanti cetateni pentru ca fac, sau doar "gireaza" lista de prioritati a localitatii?
Apropo, in locurile in care cetatenii sunt respectati, li se mai aduc cateodata la cunostinta nu numai intentiile alesilor (acele platforme electorale agramate, pompoase si mincinoase ce nu tin seama neaparat de nevoile comunitatii ) ci si "realizarile" cu decont cu tot. Nu de alta, dar chiar daca numele de "gugestean" ii conduce la ipoteza citata intr-o lucrare "omagiala" sponsorizata si din bani publici si lansata in recenta campanie electorala pentru locale, cum ca ar avea originea in cuvantul "gugi= oameni slabi, prosti", ar trebui sa o ia in calcul doar ca ipoteza si sa nu subestimeze inteligenta si bunacredinta a omului de rand la nesfarsit.

miercuri, 8 iulie 2009

VARIATIUNI PE ACEEASI TEMA / " THE KING OF POP"

Desi nu ma pot include in randul "fanilor"declarati ai lui Michael Jackson, mi s-a intamplat, ca multora dintre ascultatorii de muzica de "fundal" in timpul altor activitati curente, sa fredonez obsesiv cate un fragment muzical fara sa stiu ca-i apartinea.
Am spus bine, ii apartinea!Acum ne apartine tuturor, asa cum tuturor ne-a "scapat" o lacrima cand am aflat ca el nu mai e...

marți, 30 iunie 2009

ECOURI IN NOAPTE...

Noapte linistita de vara...Dupa ploaia cu spume de dupa amiaza, cuiva i-a fost spalat si creierul , atat cat mai avea.
De la plictiseala i-o fi venit ideea de a-mi da un mesaj, sau poate i-a poruncit cel in slujba caruia lucreaza...?
Pacat de ce i s-a intamplat, sunt convinsa ca e tinerel, dar se poate si mai rau. Daca ar accepta sfaturi, i-as recomanda sa-l roage pe stapanul sau sa-i faca serviciile pe care mi le-a solicitat mie, poate invie "mortul".Pana atunci, condoleante doamnei...
Apropo!Ai uitat sa-ti ascunzi numarul si poti fi convins ca te voi afla (0761151144,sic!). Daca vei continua , promit sa fac public si continutul mesajului !
ATENTIE!!!
Niciodata nu e prea tarziu sa devii civilizat! Ar fi un progres pentru tine.
Noapte buna si gandeste cu capul tau!

sâmbătă, 27 iunie 2009

DEBUT IN BLOGGER /" HAZ DE NECAZ"

- Am reusit, in sfarsit, sa-mi fac blog!
-Ei, si ?, veti zice, mare lucru!
-E lucru mare pentru mine, dragilor, ca pana nu demult, abia reuseam sa editez cate un document in Word, ajutandu-ma de niste vechi abilitati intr-ale dactilografiei!
-Pentru ca trebuie sa spun ceva (presupunandu-se ca de aceea mi-am facut blog, pentru c-as avea ceva de spus), si pentru ca momentan nu prea sunt in forma, voi incepe cu ce stiu mai bine: cu o poveste.
E o poveste frumoasa, despre un imparat si slujitorii sai.
Stiti desigur ca imparatul este conform DEX suveran absolut al unui imperiu, stapan, conducator. Cand spun suveran, ma gandesc tot la informatiile oferite de DEX : suveran= cel care se afla deasupra tuturor, care are autoritatea suprema...adica...cel care avand puterea face ce vrea in "imperiul" lui , care poate fi mai mare sau mai mic, desigur, totul pentru popor, din patriotism.
Veti spune , poate, ca am gresit interlocutorii, dvs. nefiind copii. Va asigur ca va veti convinge ca nu e deloc asa!
Deci, indiferent de varsta, va rog, sa o urmariti si discutam la urma!
IATA POVESTEA !
A FOST ODATA un imparat caruia ii placeau atat de mult hainele noi, incat el isi cheltuia averea numai pe imbracaminte.In fiecare ceas al zilei isi schimba vesmintele,si , cum se zice despre un rege:"E la sfat", despre eroul nostru se spunea mereu:"Imparatul e la dulapul cu haine".
INTR-O ZI, iata ca venira in cetate doi pungasi, care se dadura drept mari mesteri tesatori si spusera ca ei stiau a tese cea mai frumoasa, cea mai minunata stofa din lume.Nu doar culorile si desenele erau nemaipomenit de frumoase, dar hainele croite din aceasta aveau- spuneau ei- darul de a se face nevazute pentru orice om care nu-si indeplinea bine slujba sau care era marginit la minte(adica prost!).
DEMONSTRATIV, ei intinsera atunci doua razboaie si se prefaceau ca lucreaza de zor, cu toate ca nu era nimic pe razboaiele lor. Mereu cereau sa li se dea matase subtire si fir de aur; dar le puneau in sacul lor, deoparte, facandu-se ca lucreaza pana la miezul noptii.Cand i-au intrebat pe curteni daca le place stofa, acestia i-au laudat finetea si eleganta, sfatuindu-l pe imparat sa incerce asemenea haine.Bineinteles ca ei nu vazusera nimic, dar, stiind ce dar au hainele, sa nu se creada ca sunt prosti sau nedemni de dregatoriile lor, au spus toate acestea.
CEI DOI SARLATANI primira rangul de Mari Tesatori ai Curtii, iar curtenii il sfatuira pe imparat sa imbrace noile haine la marea parada de a doua zi. Toata noaptea din ajun cei doi lucrara la lumina lumanarilor.
In sfarsit, se prefacura ca scot stofa din razboi; taiara in aer cu niste foarfeci mari, cusura cu un ac fara fir, apoi spusera ca haina este gata...
TOTI LOCUITORII cetatii (ei,cetatenii!!!) aflasera despre insusirea minunata a stofei si fiecare ardea de nerabdare sa afle cat de prost si de netrebnic este vecinul sau prietenul sau.
"TREBUIE sa stiu acum unde au ajuns ei cu tesutul stofei", isi zise imparatul.
Si trimise pe cel mai bun ministru al sau sa vada ce-au lucrat tesatorii.Acesta, desi nu vazu nimic, nu se zgarci la a lauda stofa "vazuta". Catva timp dupa asta, imparatul trimise un alt slujitor credincios sa vada stofa.Dar nici acesta nu vazu nimic! Totusi lauda si el tesatura, ca sa nu para prost sau nedemn de dregatoria sa .
-E de o frumusete neinchipuita, spuse el imparatului. Si in tot orasul nu se mai vorbea decat de tesatura cea minunata.
IN SFARSIT, vru si imparatul sa vada minunea...Insotit de suita sa, se duse in sala in care cei doi pungasi teseau
fara fir.-"Ce-i asta?", se intreba imparatul."- Eu nu vad nimic. Sunt oare nevrednic de a domni?"Apoi, deodata, striga:"-E de toata frumusetea! Sunt multumit pe deplin!", iar curtenii confirmara :"Intr-adevar, Maria-Ta!"
A DOUA ZI, imparatul, urmat de sfetnicii sai, se duse sa imbrace noile haine. Tesatorii cei pungasi, ridicand bratele in aer, ca si cum ar fi tinut ceva, zisera:
"-Iata pantalonii, iata haina, iata si mantia. Totul este usor ca panza de paianjen."
"-Negresit!!!" raspunsera sfetnicii, desi nu vedeau nimic, pentru ca nici nu era nimic de vazut...Atunci intra marele maestru de ceremonii care zise:"-Maria-Ta, te asteapta la usa baldachinul sub care vei merge la marea parada".
"-Bine, sunt gata! Sper ca nu sunt rau imbracat!"Si se mai uita in oglinda ca sa-si priveasca infatisarea-i mareata.
Curtenii care trebuiau sa-i duca trena se faceau ca ridica ceva de jos, apoi inaltara mainile, ca nimeni sa nu-si dea seama ca ei nu vad nicio trena...si...pe cand imparatul pasea mandru sub baldachinu-i maret, toti oamenii cetatii, din ulita, de la ferestre, strigau:"-Ce haina stralucitoare si ce croiala minunata!"
FINALUL povestii , pentru mine nu este neasteptat:
Din multime, cu ochii mari de nedumerire, un copil, striga:"-IMPARATUL E GOOOOOOOOOOOL!"
In fata ADEVARULUI , si el gol-golut ca si imparatul, multimea de laudatori ipocriti , amuti.

POSTSCRIPTUM:
M-am folosit de aceasta frumoasa poveste care se numeste "Hainele cele noi ale imparatului" si este scrisa de Hans Christian Andersen, pentru a aminti celor ce vor dori sa urmareasca postarile mele, ca fiecare este "bantuit" in existenta sa de cate cel putin o "fata" imparateasca si de slujitorii sai devotati ce sunt in stare sa faca din negru alb sau invers la momentul oportun ( termen ce trimite la derivatul lui- oportunism).
Poate veti intelege astfel si de ce sper ca "Niciodata nu e prea tarziu", atat timp cat se va gasi cineva care sa spuna ADEVARUL. Eu mai sper!