Arhivă blog

joi, 24 septembrie 2009

DESPRE BANI/ "Intr-o tara bine condusa, saracia este o rusine, iar intr-una condusa prost, o rusine este bogatia"(Confucius)

Cautand printre filele postate de secretarul general al FSLI (Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant) la care este afiliata si grupa sindicala din care fac parte, am aflat ceea ce cred ca ar fi trebuit sa aflam si noi,cei situati pe
" treptele inferioare" ale sistemului de invatamant ce ne "paste" in lunile ce urmeaza in ceea ce priveste plata salariilor (cand scriu aceasta gandindu-ma la cei care au raspunderea, asumata de altfel, de a coordona activitatea si care in mod sigur stiu deja, dar probabil ca nu considera necesar sa ne informeze tocmai datorita situarii noastre pe ultima treapta -asta pentru ca legile sunt citite cumva invers, actuala lege si nu numai, considerand educatia timpurie prima treapta a sistemului de invatamant ).De altfel , am aflat recent ca s-a descoperit , in sfarsit, faptul ca si educatoarele sunt cadre didactice, dar raman tot pe acea treapta, ascensiunea lor pe scara valorica fiind conditionata de gradul de cunoastere a complexitatii muncii lor sau dimpotriva de ignoranta celor ce le"apreciaza" munca.
Am aflat astfel ca salariile pe care le vom lua vor fi tot mai mici,"criza"fiind vinovata si nu incompetenta celor care au cautat si n-au gasit alte solutii de a o invinge .Am aflat ca in conformitate cu prevederile art.49 pct.12 din Legea cadru privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice , la trei zile de la data publicarii acestei legi in Monitorul oficial , se anuleaza urmatoarele sporuri, indemnizatii si drepturi salariale:
-indemnizatia de rural;
-sporul pentru transele suplimentare de vechime;
-salariul/gradatia de merit;
-sporul de stabilitate;
-sporul de suprasolicitare neuropsihica;
-indemnizatia de conducere;
-indemnizatia pentru diriginti, invatatori si educatoare;
-sporul pentru practica pedagogica;
-ajutorul de deces acordat in cuantum de 5 salarii in cazul decesului unui cadru didactic, urmand in aceste conditii sa primim salarii diminuate cu pana la 45% in lunile octombrie, noiembrie si decembrie, ca tot erau foarte mari.
Asa ca, nici vii nici morti nu facem doua parale in fata celor care fac si aplica legile in frumoasa noastra tara.
Dar, cum bine spunea Laotse, "Omul cu har nu aduna bogatii.Cu cat face mai mult pentru altii, cu atat este mai bogat".

miercuri, 16 septembrie 2009

DIN NOU LA SCOALA/"Daca crezi ca educatia e scumpa, asteapta sa vezi cat te va costa ignoranta ta!"

A mai trecut o vara, o vacanta si odata cu toamna , iata, trebuie sa o luam de la capat alaturi de cei mici, aflati la inceputul drumului in viata. Desigur, cand spun asta, ma gandesc la acei copii pentru care parintii lor au ales sa-i aduca la gradinita. Daca la scoala s-au spus vorbe mari despre ce bine este pregatit inceputul de an scolar,la noi si vorbele au fost mici si putine pentru ca parintii, ocupati fiecare cu jobul lui, ne-au incredintat copiii, multi, unii foarte mici si neajutorati si si-au vazut de ale lor. Asa ca... festivitati la noi nu s-au tinut niciodata... si nici acum... in schimb am fost martora atator emotii care sper sa fie emotii constructive.Stiu ca toata viata e un drum al cunoasterii si stiu ca fiecare parinte pune in fata tuturor dorintelor pe cea de a-si vedea copilul cat mai realizat ca om, de aceea vreau sa-i asigur pe cei ce vor deveni colaboratorii mei in aceasta nobila misiune de a le indruma primii pasi catre cunoastere ca ii voi ocroti si sustine pentru buna lor crestere prin cele mai potrivite metode care sa ii ajute sa se dezvolte ca personalitati individuale.
Asadar, le urez tuturor copiilor bun venit la gradinita, iar parintilor multa rabdare si incredere in capacitatea lor de a creste frumos.