Arhivă blog

luni, 2 noiembrie 2009

noi vrem respect

La initiativa Realitatea TV s-a lansat de multisor campania "Noi vrem respect" , o campanie , dupa parerea mea de bun simt, prin care se doreste a se da glas disperarii generale ce pare a fi cuprins tot ce poate fi numit "om normal intr-o tara anormala", in care scara valorilor s-a rasturnat , in care moralitatea vorbelor si a faptelor nu mai conteaza.
Voi folosi acest mijloc personal de a-mi exprima opinia raportandu-ma la lucrurile , locurile si oamenii care , vrem nu vrem, ne influenteaza zilnic.
Consider ca e lipsa de respect pentru cetateanul ce este supus zilnic la chinul de "a da in gropi" indiferent ca e mai mult sau mai putin inteligent , mai frumos sau mai urat, ca merge pe jos, cu masina sau caruta, el neavand alternative in a alege "calea" pe care poate ajunge teafar dintr-un punct al localitatii in altul, la care, daca mai adaugam si intunericul de la orele inserarii , cand cei care lucreaza tocmai se intorc de la munca grabiti , acompaniati de cainii comunitari, vedem si mai clar cat de mult suntem respectati.
Dar, cum se apropie alegerile, sper sa avem ocazia de a vedea macar dovezi ale "respectului electoral".
Poate, cine stie, vom vedea cum se vor umple macar gropile din asfalt cu asfalt si nu cu clisa, poate vom vedea pe unde calcam pe singurul trotuar la care avem acces , plin de damburi/gropi/noroi daca ploua, daca nu cumva vrem sa ne scoatem ochii in gardul de la parc , ce inchide trotuarul de pe partea dreapta a drumului cam de multisor. Se implineste un an? Parca asa!
Din experienta mea de viata stiu ca respectul nu se cerseste ci se castiga, asa cum ar trebui sa se castige si alegerile, insa noi nu putem mitui oficialitatile sa ne respecte. Sau putem?!
In cel mai bun caz, putem sa acceptam sau nu lipsa lor de respect.
E de tinut minte!

marți, 13 octombrie 2009

LEGENDA DASCALULUI/"Multi veniti, putini chemati."

Cand Dumnezeu a creat dascalul, a chemat la sine pe toti ingerii si i-a intrebat:
-Cum ar trebui sa fie un dascal?
Ingerii i-au dat mai multe raspunsuri:
-Sa iubeasca copiii!
-Sa ramana mereu student astfel incat, invatand continuu sa transmita elevilor lui cunostinte actuale si de valoare!
-O fiinta care sa ramana vesnic tanara, amabila, intelegatoare, modesta, creativa si corecta!
-Sa aiba trei perechi de ochi pe care un dascal trebuie sa-i aiba: cu o pereche sa vada in timp ce scrie sau citeste, cu alta sa vada ce nu ar trebui, iar cu a treia sa se poata uita la elev cand acesta este obraznic si sa-i spuna:"-Te iert, alta data sa nu se mai intample!"
-Sa poata preda lectia cand copilul ii este bolnav acasa, sau el insusi sufera de vreo boala!
-O fiinta care, desi uneori firava, este in stare sa stapaneasca prin tact pedagogic si talent orice clasa de elevi!
Cand a auzit aceste raspunsuri, Dumnezeu le-a spus ingerilor:
-Acestei fiinte , care primeste atat de putin si care da (sau i se cere) atat de mult, mai trebuie sa-i adaugam ceva:
-Ce? au intrebat toti ingerii in cor.
-Lumina, multa lumina, pentru ca dascalul sa nu se stinga luminand!

POSTSCRIPTUM:

Intorcandu-ma in realitatea traita , ma intreb cati dintre dascalii de azi se regasesc in aceasta imagine ideala ,"legendara"?
Suntem tot mai des surprinsi de situatiile redate de posturile de televiziune, dar ele sunt peste tot. S-au facut si bancuri, iar in cele ce urmeaza va voi reda unul:
Intr-o scoala , dintr-o clasa, se aude un zgomot teribil. Directorul intra in clasa si vede ingrozit cum toata lumea tipa, unii se bat, altii s-au urcat pe banci.
Se repede la cel mai zgomotos si il da afara din clasa.
Se face dintr-o data liniste.
Furios, directorul intreaba:
-Unde este profesorul vostru?
-Tocmai l-ati dat afara...

joi, 1 octombrie 2009

ZIUA EDUCATIEI / 5 octombrie - greva generala


Multe ne sunt date a trai in aceasta perioada.Am aflat cu mare surprindere ca avem un nou ministru la educatie.Cine credeti ca era mai potrivit decat "micutul" Boc? N-as spune ca regret fostul ministru caci era deja prea mare brambureala Abramburicai, dar cred ca de acum nu ne mai putem astepta la nimic bun. Doar la bunul lor plac.Daca ar fi dovedit pana acum ca are macar fler, caci de priceput nu m-a convins ca se pricepe la ceva, poate ca as fi fost mai optimista.Asadar , noul nostru ministru isi incepe treaba intr-ale educatiei cu o zi de greva generala.Nu cred ca vom obtine ceva in urma acestui demers ce se vrea de amploare, cu atat mai mult cu cat ziua de 5 OCTOMBRIE ESTE ZIUA EDUCATIEI, zi ce in mod normal ar fi trebuit sa fie zi libera si conform legii inca in vigoare, ar fi trebuit sarbatorita iar dascalilor ar fi trebuit sa li se acorde unele drepturi (tichete cadou de exemplu) greva desfasurata intr-o zi libera fiind inca o dovada ca nu putem fi seriosi nici macar cand ne ajunge cutitul la os.Bineinteles ca la noi, la noi la Gugesti, nu se stie acest lucru, nici anul trecut nu s-a stiut si "am sarbatorit-o prin munca", anul acesta urmand sa o sarbatorim prin greva.
Sa vedem ce va fi.