Despre moralitate si educatie

A fi dascăl nu este o meserie, ci o vocație, altfel degeaba te duci la școală.  

Onoarea

MOTTO:
"Povestea unor cuvinte e şi povestea so­ci­etatii. Unde e un maximum de co­rup­tie e un minimum de onorabilitate. Unde nu e cultivata onorabilitatea, legile nu se apli­­­ca ori sunt intocmite ca sa permita avan­sul necinstei."
(Tudor Octavian- Scriitorul de la pag.3/Jurnalul National-16 oct.2008)

Onoare – un cuvant cu adevarat nobil, o virtute cu adevarat valoroasa.
Onoarea e cel mai mare dusman al fricii, al caracterelor slabe, al minciunii.
Onoarea este hrana unui spirit sanatos.
 Cine mai pune azi pret pe onoare? Cine mai da valoare acestei virtuti si pentru cine onoarea mai reprezinta singurul mod de a trai demn printre oameni?
 Mai relativa ca niciodata, onoarea este prima  la care renuntam atunci cand viata ne cere un pret, de aceea intalnim tot mai des printre noi insi care o inteleg altfel. Pentru ei  onoarea sau onorabilitatea are legatura doar cu plata datoriilor/indatoririlor nu si cu asumarea acestora. De unde si derivatul "onorariu". Daca  esti avocat primesti pentru prestatia ta, ca e morala sau imorala, un onorariu. Dar daca  datorezi cuiva pozitia ocupata, neaparat trebuie sa-i onorezi asteptarile cu decizii care sa-i satisfaca aceluia orgoliul.
 După cum sunt mai multe forme de datorii asa sunt mai multe forme de onoare. Pentru multi dintre noi onoarea nu are legatura  cauzala cu cinstea sau corectitudinea, cu morala sau cu alte calităti. Cineva poate fi necinstit sau imoral dar totodata foooarte onorabil in sensul ca indatoririle pe care si le acceptă le si indeplineste.
 Si cum traim intr-o democratie "de cumetrie", vorba unui clasic in viata , ne intalnim mai mereu cu "onorabilele" fete ale sefilor mai mari sau mai mici ce se lupta din rasputeri sa-si achite datoriile.

Deunazi, am avut onoarea de primi negru pe alb " aprecierea" de care ma bucur dupa aproape 40 de ani de munca in acelasi loc, unde as fi crezut ca mi-am facut datoria in mod corect si cu multa raspundere. Ca n-am opis la dosar e dezonorant , intr-adevar, la fel e si faptul ca nu am semnat cv-ul pe toate paginile (sper ca l-ati lecturat cu atentie), dar sa-mi spui ca 55 de credite transferabile din 90 inseamna minimum de interes profesional, e prea de tot. Ca oameni de scoala si cu scoala ma asteptam sa calculati in procente si ati fi constatat  ca inseamna  mai mult decat notele primite de protejatele dumneavoastra,  onorabili  decidenti in ale angajarii,  la mult clamatul concurs de titularizare.

Ce-ar mai fi de spus?

Motto:
"Traieste o viata buna, onorabila. Cand vei imbatrani si vei privi inapoi, vei putea sa te bucuri de ea a doua oara."
(Autor necunoscut)

        
    Profesional vorbind, sunt la sfarsit de cariera.Am ajuns la momentul acela in care te simti uneori nesigur pentru ca nu stii ce va urma, uneori speriat de perspectiva batranetii ireversibile, alteori optimist , gandind ca , in fond nu esti tu primul si nici ultimul caruia i se intampla,  asa e viata, urmeaza sa se intample tuturor la un moment dat si...pe deasupra , apare posibilitatea de a  face  lucruri pe care pana acum nu ai avut timp sa le faci.

            Ajunsa la ceasul bilantului , revazandu-mi viata de pana acum, cu suisuri si coborasuri, cred ca am motive sa fiu totusi optimista, fie si pentru faptul ca toata munca mea a constat  in  a deschide ochii mintii celor mai tineri invatacei , in a modela  caractere, de cele mai multe ori avand confirmarea a ceea ce am anticipat.

        -Vorbe mari? Poate, dar cuvintele sunt putine pentru a exprima ce ne face pe noi, dascalii mai varstnici, sa mai credem inca in valori morale precum dragostea pentru adevar, dreptate, corectitudine, iubire fata de parinti si de aproape, s.a.m.d.
Am trait intotdeauna  cu credinta ca ele trebuie sa caracterizeze orice societate, chiar daca in Romania zilelor noastre , de multe ori altele sunt valorile care se impun: smecheria, minciuna, tradarea, si vreau sa cred ca intotdeauna am fost  animata de bunacredinta , de constiinta ca orice greseala facuta  din nestiinta sau, si mai rau, cu bunastiinta,  lasa urme de nesters .De aceea nu am acceptat niciodata sa fac lucrurile pe jumatate, sa ma multumesc cu putin, sa-mi zic "las'ca  merge si asa...", si cu toate acestea , sunt constienta  ca am gresit de multe ori...

    Despre rezultate nu pot vorbi eu, ii las pe cei care au putut vedea mai bine lucrurile din afara, sau si mai bine pe cei carora le-am marcat intrucatva copilaria.