Cautand printre filele postate de secretarul general al FSLI (Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant) la care este afiliata si grupa sindicala din care fac parte, am aflat ceea ce cred ca ar fi trebuit sa aflam si noi,cei situati pe
" treptele inferioare" ale sistemului de invatamant ce ne "paste" in lunile ce urmeaza in ceea ce priveste plata salariilor (cand scriu aceasta gandindu-ma la cei care au raspunderea, asumata de altfel, de a coordona activitatea si care in mod sigur stiu deja, dar probabil ca nu considera necesar sa ne informeze tocmai datorita situarii noastre pe ultima treapta -asta pentru ca legile sunt citite cumva invers, actuala lege si nu numai, considerand educatia timpurie prima treapta a sistemului de invatamant ).De altfel , am aflat recent ca s-a descoperit , in sfarsit, faptul ca si educatoarele sunt cadre didactice, dar raman tot pe acea treapta, ascensiunea lor pe scara valorica fiind conditionata de gradul de cunoastere a complexitatii muncii lor sau dimpotriva de ignoranta celor ce le"apreciaza" munca.
Am aflat astfel ca salariile pe care le vom lua vor fi tot mai mici,"criza"fiind vinovata si nu incompetenta celor care au cautat si n-au gasit alte solutii de a o invinge .Am aflat ca in conformitate cu prevederile art.49 pct.12 din Legea cadru privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice , la trei zile de la data publicarii acestei legi in Monitorul oficial , se anuleaza urmatoarele sporuri, indemnizatii si drepturi salariale:
-indemnizatia de rural;
-sporul pentru transele suplimentare de vechime;
-salariul/gradatia de merit;
-sporul de stabilitate;
-sporul de suprasolicitare neuropsihica;
-indemnizatia de conducere;
-indemnizatia pentru diriginti, invatatori si educatoare;
-sporul pentru practica pedagogica;
-ajutorul de deces acordat in cuantum de 5 salarii in cazul decesului unui cadru didactic, urmand in aceste conditii sa primim salarii diminuate cu pana la 45% in lunile octombrie, noiembrie si decembrie, ca tot erau foarte mari.
Asa ca, nici vii nici morti nu facem doua parale in fata celor care fac si aplica legile in frumoasa noastra tara.
Dar, cum bine spunea Laotse, "Omul cu har nu aduna bogatii.Cu cat face mai mult pentru altii, cu atat este mai bogat".
Se spune pe bună dreptate că o imagine face cât o mie de cuvinte.Cu toate acestea eu voi folosi cuvântul pentru a sădi în mintea cititorilor mei imagini: imagini ale oamenilor cu care interacţionăm, imagini ale locurilor în care trăim, imagini ale unor situaţii mai noi sau mai vechi la care am fost sau suntem părtaşi sau simpli spectatori.Totul e să descoperim adevărul din fiecare şi acele principii reale care ne conferă linişte în suflet şi în minte, independenţă, sentimentul onorabilităţii...
joi, 24 septembrie 2009
miercuri, 16 septembrie 2009
DIN NOU LA SCOALA/"Daca crezi ca educatia e scumpa, asteapta sa vezi cat te va costa ignoranta ta!"
A mai trecut o vara, o vacanta si odata cu toamna , iata, trebuie sa o luam de la capat alaturi de cei mici, aflati la inceputul drumului in viata. Desigur, cand spun asta, ma gandesc la acei copii pentru care parintii lor au ales sa-i aduca la gradinita. Daca la scoala s-au spus vorbe mari despre ce bine este pregatit inceputul de an scolar,la noi si vorbele au fost mici si putine pentru ca parintii, ocupati fiecare cu jobul lui, ne-au incredintat copiii, multi, unii foarte mici si neajutorati si si-au vazut de ale lor. Asa ca... festivitati la noi nu s-au tinut niciodata... si nici acum... in schimb am fost martora atator emotii care sper sa fie emotii constructive.Stiu ca toata viata e un drum al cunoasterii si stiu ca fiecare parinte pune in fata tuturor dorintelor pe cea de a-si vedea copilul cat mai realizat ca om, de aceea vreau sa-i asigur pe cei ce vor deveni colaboratorii mei in aceasta nobila misiune de a le indruma primii pasi catre cunoastere ca ii voi ocroti si sustine pentru buna lor crestere prin cele mai potrivite metode care sa ii ajute sa se dezvolte ca personalitati individuale.
Asadar, le urez tuturor copiilor bun venit la gradinita, iar parintilor multa rabdare si incredere in capacitatea lor de a creste frumos.
Asadar, le urez tuturor copiilor bun venit la gradinita, iar parintilor multa rabdare si incredere in capacitatea lor de a creste frumos.
sâmbătă, 15 august 2009
ANUL ELECTORAL 2009 /"Sa nu uitam!"
Am fost "onorata" de sfanta zi a Adormirii Maicii Domnului cu acest "mix" foto care nu prea am inteles ce-ar vrea sa insemne.L-am gasit in cutia postala si a fost plasat acolo"la ceas tainic de noapte".Tocmai acest fapt, dar si imaginea in sine, ma poate duce cu gandul ca nu e prea promitator viitorul.
Unde te poate duce gandul cand ti se pune expres, in spatiul tau privat o asemenea imagine, cu elemente vizuale 90% sumbre (foc, panica,monument comemorativ, biserica)???
Daca as incerca sa caut o semnificatie imaginilor alaturate si proportiilor fiecarui element ar trebui sa ma infricosez.
Ce nu se stie dar se subintelege este expeditorul si ocazia cu care a fost trimis.
Gandind logic, faptul ca a fost expediata la adapostul intunericului,in mod sigur este parte din "strategia"electorala cu care m-a obisnuit puterea locala in multii ani de cand ne pastoreste. Nu e totusi cam devreme?(Apropo!Nu am uitat , ba chiar pastrez acele foi volante in care erau denigrati cetateni onorabili ai comunei- pana la proba contrarie- doar pentru ca au pretins sa-si exercite drepturile constitutionale, foi ce au inundat curtile oamenilor inainte doar cu cateva ore de deschiderea urnelor in iunie 2008 .) Continutul "materialului"e cel putin bizar pentru ca in mod sigur , daca nu e o amenintare (semnul "!" ar putea fi asemanat cu un deget aratator ce se agita in fata celor ce au uitat ca au fost salvati de la "dezastru" si acum pot trai bucuria de a se plimba prin parcul/tarcul cu lozii de import), un mesaj incurajator pentru potentialul alegator n-as spune ca transmite.
NU VOM UITA IN MOD SIGUR:
- ca vin prezidentialele;
- ca trebuie sa ne ducem la vot;
- ca trebuie sa votam candidatul agreat de puterea locala;
- ca numai asa vom avea sansa de a fi tratati ca cetateni demni de respect.Dar tot asa de sigur nu vom uita ca si in 2004(de asemenea an electoral) si in 2009 aveam/avem in frumoasa noastra localitate drumuri si cladiri de interes public ce par a fi fost chiar in centrul exploziei pe care autorii tocmai au vizualizat-o spre neuitarea "supravietuitorilor".
As indrazni sa va reamintesc, domnilor si doamnelor ce aveti puterea de a decide "soarta cetatii" sa nu uitati nici dumneavoastra :
- sa renuntati la a "agresa" spatiul privat si linistea interioara al/a cetatenilor cu asemenea mesaje;
- sa nu va mai ascundeti in spatele intunericului, faceti-o "in vazul lumii" si cu responsabilitate maxima;
- sa cautati alte modalitati de a comunica cu alegatorii, mai curate/cinstite .Va sugerez in acest context sa folositi banii publici in interesul intregii comunitati cu multa bunacredinta (in viziunea mea asta ar insemna sa mai raportati cetatenilor din cand in cand ce urmeaza sa li se imtample si sa nu va purtati ca "stapanii" tuturor pentru ca cel putin teoretic traim intr-o tara libera).
Abonați-vă la:
Postări (Atom)