Imi amintesc cum in copilarie, tatal meu, om de la tara ce tinea la ce era al lui, catalogat ca"reactionar" de comunistii nevertrebrati adusi in fruntea tarii/obstii odata cu venirea si stationarea rusilor, asculta nopti la rand "Vocea Americii" de parca ar fi fost vocea lui interioara, eu intelegand prea putin pe atunci de ce...Cred ca era "visul american" care renastea in fiecare roman cu oarece aspiratii pentru viitorul sau si al copiilor sai, pe care-l vedeau spulberat de ingenuncherea lor prin colectivizarea fortata din anii '60 si nu numai...
Ajunsi la maturitate, si incet-incet apropiindu-ne de batranete, am avut si noi poate visuri de acest gen, oportunitati mai apareau uneori, macar odata pe an cu loteria vizelor, dar, realisti sau lipsiti de curaj, sau poate prea patrioti am ramas...ne-am crescut si educat copiii, in care , constat, acelasi vis continua sa traiasca...
Unii si-l implinesc mai facil, altii cu sacrificii, dar odata ajuns acolo , totul e sa "empatizezi" cu amfitrionii si sa fii optimist ca dupa cutremur si uragan totul va fi , cum zic americanii: O.K. !
